Lansarea Raportului de Cercetare Sănătatea în toate politicile și evaluarea impactului asupra sănătății în România.

Asociația Română pentru Promovarea Sănătății anunță lansarea Raportului de Cercetare Sănătatea în toate politicile și evaluarea impactului asupra sănătății în România.

Studiul își propune să contribuie la avansarea conceptului de sănătate în toate politicile (HiAP) pe agenda publică, prin promovarea acestuia în rândul actorilor implicați – factori de decizie, profesioniști în sănătate, mediu și alte domenii conexe, organizații neguvernamentale etc.. Deși HiAP apare în două strategii importante pentru România: Strategia Națională de Sănătate 2014 – 2020 și Strategia Națională privind Dezvoltarea Durabilă a României. Orizonturi 2014 – 2020 – 2030, măsurile efective pentru aplicarea acesteia în politicile publice au întârziat să apară. În prezent se aplică numai evaluarea de impact asupra sănătății populației pentru activitatea unui obiectiv, conform Ordinului MS nr. 119/2014. Pentru a progresa de la evaluarea impactului asupra sănătății pe obiective la instituționalizarea acestuia, prin aplicarea evaluării impactului de reglementare – adică a evaluării efectelor pe care programele, legislația și politicile publice le au asupra sănătății, sunt necesare efortul comun al tuturor instituțiilor interesate și parcurgerea unor etape prin care au trecut și alte țări care aplică acum cu succes HiAP.

Abordarea sănătății în toate politicile este esențială pentru orientarea sistemului românesc de sănătate spre prevenție. Deși există o literatură relativ bogată despre acest subiect, sunt relativ puține state care își orientează procesul decizional în funcție de impactul pe care propunerile de politici, programe și proiecte le au asupra sănătății populației și a echității în sănătate. Procesul prin care HiAP a fost integrat în decizia politică în alte țări și analiza factorilor care ar favoriza implementarea abordării în România a fost unul dintre focusurile acestui raport. Pentru că HiAP și instrumentul cel mai folosit de aplicare a acesteia, evaluarea impactului asupra sănătății (HIA), nu pot fi concepute separat, cea mai mare parte a conținutului raportului este dedicată modelelor de evaluare a impactului asupra sănătății și mecanismelor prin care integrarea HIA în politicile publice poate fi realizată.

Studiul a fost elaborat în cadrul proiectului RePaS – Responsabilitate și Parteneriat pentru Sănătate, cod SIPOCA 212/MySMIS+ 112263. Raportul poate fi consultat la https://repas.ro/publicatii/ . Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la telefon 0215277979 sau e-mail office@arps.ro, persoană de contact Mădălina Argăseală, manager de proiect.